ARHITECTURA DACICA

       Asezarile dacilor se impart in 3 categorii importante: stanile, locuintele si asezarile fortificate.
         Primele, cele mai simple asezari sunt usor de descris, ele semanand pana la identificare cu stanile din zilele noastre intalnite in zona de munte, mai ales din masivele izolate si mai greu accesibile. Cercetarile din ultimii ani au relevat acest fapt. Ele erau locuite pe timpul verii, toamna ciobanii coborand la campie cu turmele in asezarile mari. Stanile cuprindeau pe langa ocolul pentru oi o constructie din lemn fara lipitura sau tencuiala, cu un inventar specifi c constand mai ales din ceramica. Dar pentru turme nu numai stanile construite slujeau drept adapost. Conditiile meteo nefavorabile transformau pesterile naturale in minunate refugii. Uneori amenajate deveneau adevarate stani, foloite in tot cursul sezonului de pasunat.
         Celelalte tipuri de asezari, cele civile si cetatile fortificate se impart in doua categorii distincte: cele getice (de campie) si cele dacice (de munte).
         In Campia Munteniei, getii foloseau ca locuinte bordeiele sau casele de suprafata. Bordeiele erau de forma rombica, neregulata, ovala, rectangulara, patrulaterica cu colturi rotunjite. Dimensiunile bordeielor atingeau in general 1 m adancime, 5m lungime si 3m latime. Pamantul de umplutura aflat in interiorul bordeielor contine adeseori cenussa, ceea ce a putea atesta folosirea in coonstructie a trestiei sau papurisului. De obicei in incperi se aflau vetre, alteori e e erau in afara incaperilor. Multe fin ele aveau trepte de coborare. Majoritatea locuintelor din Campia Munteniei o reprezenta insa casele de suprafaa. De forma rectangulara sau elipsoidala aceste case erau ridicate, la suprafata solului pe un schelet de pari grosi ce sustineau o impletitura deasa de nuiele. Peste acest schelet lemnos se asternea un strat gros si dens de lipitura de lut amestecat cu paie. Desi majoritatea caselor erau acoperite cu trestie ori paie, foarte multe aveau acoperis din tigle de ut. Scheletul lemnos era prins cu scoabe si cuie. Podelele se realizau din lut batatorit. Usile erau inchise cu zavoare asigurate cu chei. Cu mici exceptii, aproape toate incaperile erau prevazute, in coltul de NE sau E cu o vatra deschisa aproape rotunda (cu laturile pana la 1,20m) realizate din lut batatorit care ars devenea foarte dur si obtinea o culoarea rosiatica albicioasa, ele serveau pentru prepararea hranei. Uneori vetrele aveau modele incizate. In multe case s-au gasit cuptoare menajere. Dimensi nile caselor ajungeau pana la 6X4m. Tehnica de constructie a caselor poate fi observata si azi la casele "batranesti" de la tara la care evident s-au adus unele imbunatatiri ale cuptoarelor in special. S-au descoperitadesea case avand constructii auxiliare: bucatarii de pana la 7X6m prevazute cu cate un cuptor mare rotund cu diametrue ce atingeau 1,85m ; depozite de 5Xm unde granele se pastrau in chiupuri, uneori si cate o constructie absidata. Din complexele gospodaresti nu lipseau si constructiile menaje re, toalete, gropi de gunoi.
         Casele dacilor de la munte spre deosebire de cele de la campie au avantajul prezentei pietrei. La aceste altitudini casele au fundatia din blocuri de piatra mai mult sau mai putin ingrijit lucrate in functie de averea proprietarului. In acest fel lemnul nu putrezea in contact cu pamantul. S-au descoperit case din barne de lemn imbinate prin sistemul de scobituri in forma de coada de randunica, case la care nu se foloseau nici un cui. Aceste case aveau o forma poligonala cu 6-8 laturi. Restul construite in sistemul clasic erau majoritatea dreptunghiulare sau rotunde. Majoritatea erau construite din barne de lemn asezate orizontal. La colturi cate un stalp vertical cu rol de susutinere a celor orizontale. Se aplica pe pereti o lipitura relativ subtire din lut frumos netezit si uneori colorat. Casele mai sarace aveau intre stalpii de colt o impletitura de nuiele lipita cu lut din belsug peste care se aplica tencuiala eventual colorata. Cele mai impozante locuinte, descoperite in numar mare sunt cele de tipul turnurilor locuinta. Acestea aveau pe nelipsita fundatie de piatra, parterul alcatuit dintr-un zid de blocuri de piatra de acelasi fel ca si cele din zid. Peste acest zid de piatra era inaltat un zid din caramizi de lut superficial arse. La turnurile locuinta de la Costesti atat zidul de piatra cat si cel din caramizi aveau latimea de 3m. Etajul era construit din barne de lemn asezate orizontal. La acest nivel se putea ajunge atat printr-o scara exterioara asezata pe lespezi de piatra cat si printr-una interioara. Tocmai acest etaj reprezenta spatiul de locuit, parterul fiind folosit ca depozit. In nivelul inferior accesul se facea printr-o poarta (la Costesti larga de 1,8m). Multe case aveau pridvor cu acoperis sustinut de stalpi de lemn sau mai simplu sub o streasina mai lata, inconjurand cladirea. Cel mai adesea un prag de piatra (sau uneori de lemn) marca locul in care era amplasata usa de lemn. La casele de nobililor aceasta usa era masiva si batuta cu tinte de fier cu floarea mare sau uneori frumos ornamentata. Casele aveau in mod obisnuit una sau doua incaperi (la cele cu etaj numarul se dubla). Podeaua la toate casele era din pamant baut uneori fatuit cu grija. Acoperisul era in doua ape la casele dreptunghiulare si conice la casele poligonale si rotunde, majoritatea facute din sindrila dar un mare numar avea acoperis din tigle.
         Ce impresioneaza cel mai mult in arhitectura dacica insa sunt cetatile. Cu simple valuri de pamant si palisade (ca in Campia Munteniei) sau cu impresionantele "murus dacicus" ele fac dovada unor inaintate cunostinte de arhitectura, tehnica a constructiei si a tacticilor de razboi.
         Lipsindu-le piatra getii de la campie si-au creat locuiri mult mai simple dar nu mai putin eficiente. Cetatile din aceasta regiune erau fortificate cu un sant de pamant in general de 2m adancime si 5 m latime, apoi urma un val de pamant (ars de cele mai multe ori) cu latimi de 3m si inaltimi in medie de 5m dar care atingeau si 30m (cum este cel de la Costesti). Pe varful acestui val era amplasata palisada alcatuita din stalpi grosi de lemn. Elementul care determina varietatea formelor cetatilor este reflieul. De cele mai multe ori cetatile sunt aparate natural pe diferite portiuni din perimetru, restul perimetrului inchizandu-se artificial. In interiorul incintei fortificate se aflau locuintele conducatorilor, armatei permanente si a celor care traiau in interiorul cetatii.
         In interiorul arcului carpatic, la daci, muntele a oferit avantjele pietrei si al piscurilor inalte dand nastere unor impresionante cetati, adevarate "cuiburi de vulturi". Cetatile din regiunea muntoasa au cele mai diverse forme dictate de relief fiind protejate in mare masura de prapastii abrupte. Intarirea cu ziduri maiestuoase le facea practic invulnerabile. La construirea unei cetati se incepea cu alegera unui varf care oferea cele mai multe avantaje tactice. Se continua prin sapareea teraselor in munte pentru zona locuita, dacii stapanind numeroase tehnici de a disloca stanca, cum ar fi cea stabilita la Piscl Crasani: se inmuia piatra cu otet, i se dadea foc pentru a ind[arta majoritate materialului apoi sefinisa cu tarnacopul si dalta. Urmatoarea etapa era construxtia zidului. Sub acest aspect, dacii au gasit o solutie ingenioasa. Se inaltau doua randuri de ziduri la distanta de 3m intre care se punea pamant cu pietris. Pentru a rezista presiunii exercitate de umplutura un anumit numar din blocurile de piatra aveau practicate pe fetele interioare cavitati in forma de coada de radunica in care se introduceau barne de lemn care sustineau cele doua paramente paralele. In timp barnele putrezeau dar pamantul era deja tasar si zidul isi pastra forma. Apa era un factor care putea duce la surpare zidurilor, pentru scurgerea acesteia mesterii daci practicau in unele blocuri din zid canale care conduceau apa din interiorul zidului in afara. Uneori se construia un al doilea rand de ziduri din piatra de stanca sumar potrivita si legata cu mortar. La cetatea de la Costesti in afara zidurilor era si un val de pamant cu palisada. Intrarea "a chicane" in cetate facea vulnerabile flancurile armatei asediatoare. La Blidaru caracteristaca cetatii erau cazematele, parti integrante ale incintei dar care puteau functiona independent avand propriile camere de locuit, camari si deasupra platforme de lupta. Desi nu exista doua cetati identice se poate observa o structura care se repeta regulat. Fiecare cetate avea incinta militara bine fortificata cu ziduri puternice si turnuri periculoase pentru adversar. In interior locuintele descrise anterior erau conectate printr-un sistem de drumuri uneori frumos pavate ca cel de la Sarmizegetusa sau cu trebpte monumenale ca cele de la Costesti. Principala problema a cetatilor in caz de asediu era apa care era captata din izvoare sau din rauri si aduse prin conducte de lut ars pana in cetate unde era adunata in cisterne. De aici era dusa la case prin conducte prin complexe sisteme de canalizare. In afara incintei militare mai putin protejate artificial dar la care cu greu se putea ajunge din afara cetatii se aflau sanctuarele. Ele erau amplasate in locuri linistite si erau alcatuite din tamburi de andezit sau calcar pe care se observa urme care duc cu gandul la un acoperis usor sau la suportii pentru faclii.

Aceste cetati nu erau razlete resedinte ale conducatorilor locali ci faceau parte dintr-un complex plan de aparare a celei mai mari cetati dacice cunoscute, capitala Daciei Sarmizegetusa.