SOCIETATEA DACICA

         Cine au fost dacii? Parte a vastei populatii indoeuropene, mai tarziu tracii care au ramas in spatiul carpato-danubiano-pontic si-au luat numele de daci ori de la presupusul dar neatestatul cuvant "daca" (pumnalul dacic) ori dintr-un cuvant asemanator cu frigianul "doas" (lup), in antichitate obisnuindu-se ca triburile sa-si ia numele armei specifice sau al animalului totemic (stindardul dacic fiind capul de lup cu trup de blaur). Parerile sunt impartite. Cert este ca desi erau un popor unitar lingvistic si din punct de vedere al obiceiurilor, asa cum ne transmit autorii antici, triburile din Campia Munteniei isi spuneau "geti" iar cei din interiorul arcului carpatic isi spuneau "daci". Teoria care se vehiculeaza in cercurile de istorici, spune ca denumirile celor doua grupari de triburi au ramas de la cele mai puternice triburi din fiecare zona mai sus mentionate.
         Geto-dacii dupa cum se poate urmari din izvoarele antice, erau asemanati cu popoarele nordice. Ei erau tipul clasic arian-blond: parul blond-roscat, "pielea rece si umeda si din aceasta pricina moale, alba si fara par" (Galenus), ochii albastri-verzi. Barbatii (toti care apar in basoreliefuri, picturi sau statui) aveau parul pana aproape de umeri cu breton, barba deseori frumos aranjata cu foarfecele, inalti si puternici. Femeile dace daca nu sunt prezentate intr-o forma idealizata pe monumente, erau foarte frumoase, inalte, zvelte, cu fete expresive, cu parul pieptanat pe frunte, prins in coc si carare pe mijloc.
         Imbracamintea ca si infatisarea, era aceeasi la marea majoritate a populatiei, indiferent de clasa sociala sau regiunea teritoriala. Barbatii aveau itari de camasa pana la genunchi, crapata pe margini in dreptul coapselor, prinse la mijloc cel mai adesea cu un brau subtire, rareori cu brau lat de piele sau stofa groasa. Itarii erau de doua tipuri: cei largi din material mai subtire strinsi in jurul gleznelor, si cei stransi pe picior din lana mai groasa. Multi daci mai ales nobili purtau o manta prinsa cu o fibula pe umar,avand pentru vreme rea o gluga. Arar purtau o haina cu maneci si creturi. Iarna sumanele nu prea lungi, de lana mitoasa de oaie, cum poarta ciobanii din ziua de azi, ii aparau de frig. Incaltarile erau alcatuite exclusiv din opinci majoritatea din piele, putine din pasla, iarna cu cioareci grosi de lana. Pentru inaintarea usoara pe gheata, li se adaugau "ghearele de pisica" iar la calareti pinteni de fier. Dar vara, mai ales la campie cei mai multi daci se poate sa fi umblat desculti. Exclusiv pentru nobili erau caciulitele care le indica rangul, cele pentru vara erau facute din panza de in iar cele pentru iarna din lana, uneori din blana de oaie intoarsa cu parul in interior. Femeile, aveau purtau o camasa incretita la gat, cu maneci scurte, si o fusta, uneori o catrinta. Unele femei purtau si basma.
         Statul dac nu corespundea tiparului vremii. In acea vreme era in vigoare oranduirea sclavagista. Dacii nu erau organizati in acest mod dar nici nu ramasesera la oranduirea gentilica fiind mult mai dezvoltati, ei fiind organizati dupa acelasi model ca si cel cunoscut in literatura de specialitate sub denumirea "mod de productie asiatic". Formatiunea sociala existenta in Dacia nu este comuna primitiva deoarece legaturile dintre membrii obstii nu se bazeaza pe legaturi de rudenie ci nemijlocit pe cerintele economice de vecinatate. Nu erau organizati dupa modelul statului sclavagist desi se cunosc cazuri de sclavagism dar nu acestea nu formeaza un fenomen social. Un exemplu celebru este sclavul lui Decebal, Bicilis, care a tradat conducerea daca, dezvaluind romanilor locul unde isi ascunsese regalitatea bogatiile si care au restaurat situatia financiara precara a Imperiului Roman. Nu se poate vorbi de feudalism deoarece in Dacia forma de proprietate este obstea sateasca care nu exclude insa forma de proprietate privata, pamanturile in speta (dacii fiind un popor agricultor) nu erau propritatea exclusiva a regelui sau a nobililor. In regimul de stat dacic intalnim impozitele (in natura), muncile obstesti (in oaste, la constructia cetatilor sau pentru asigurarea continuitatii productiei) si razboaiele (jafurile externe cu exclusivul scop de a destabiliza puterea romana la sudul Dunarii sau cuceriri in teritoriile locuite de daci dar sub stapanirea altor popoare pentru intarirea puterii interne).

    

         Formatiunea sociala dacica nu constituie o treapta intermediara intre comuna primitiva si sclavagism ori feudalism. Ea este o formatiune de sine statatoare ce se caracterizeaza prin existenta claselor sociale, a contradictiilor dintre ele.
         Clasele sociale din Dacia erau trei: nobilimea, preotimea si oamenii de rand. Nobilimea clasa care se afla la conducere este cunoscuta sub denumirea de tarabostesi (cuvant dacic) iar mai tarziu sub denumirea pilleati (cei care purtau pilleum la autorii latini) si recunoscuta dupa celebrul pilleum. Societatea dacica era organizata pe clanuri, familia avand continuitate in cele mai diverse domenii, inclusiv in succesiunea la conducere. Aceasta succesiune insa la daci ra una de tip agnatic, adica tatalui nu ii urma pe tron fiul ci fratele sau sau un nepot de unchi (de exemplu la conducerea Daciei sau succedat Scorilo, Duras (fratele lui Scorilo) si Decebal (fiul lui Scorilo) in ipoteza necuceririi de catre romani a Daciei la conducerea tarii nu ar fi urmat fiul lui Decebal ci fratele acestuia, Diegis. Preotii erau o clasa aparte. Si din aceasta clasa erau oameni instariti care se aflau in functii de conducere, unii ocupand chiar postul de vicerege (de exemplu Deceneu pe vremea lui Burebista si Vezina pe vremea lui Decebal). Dar existau si preoti care nu aveau proprietati (cum sunt medicii care umblau prin strainatate sau ascetii). Oricare ar fi fost averea lor, acesti oameni erau mai mult decat respectati ajungeau sa fie venerati (asa cu s-a intmplat cu insusi Zamolxe sau la o scara mai mica preotul Deceneu). A treia clasa sociala, oamenii de rand cunoscuti sub denumirea de comati (pletosi in latina) deoarece acestia nu purtau caciulita pe cap astfel vazandu-li-se parul b ogat.
         Izvoarele istorice sunt in numar mic, destule pentru a face un tablou destul de complet al vietii in Dacia, destul de putine pentru a lasa loc la multe intrebari fara raspuns, dar pentru a caracteriza poporul dac este de ajuns citatul lui Herodot, dacii sunt "cei mai viteji si mai drepti dintre traci".